Cu o carte de vizită impresionantă, câştigătorul celui mai prestigios trofeu intercluburi din Europa, Heineken Cup, un fel de Cupa Campionilor la fotbal, Dima (32 de ani) s-a reîntors după trei ani în echipa naţională. Jucătorul din Focşani a lăsat în urmă o dublă operaţie de hernie de disc, doi ani de recuperare şi de muncă asiduă de a reveni pe teren, a strâns din dinţi şi a crezut nebuneşte în visul lui de a îmbrăca încă o dată tricoul brodat cu frunza de stejar. Astfel, peste 29 de zile, Dragoş va bifa, după 12 ani, o nouă ediţie a Cupei Mondiale, după cea din 1999, când a debutat, pentru "stejari", cu Australia.Pilierul naţionalei României, Dragoş Dima, este un tip dintr-o bucată. "Îmi plac oamenii loiali şi drepţi şi cei care îmi spun ceea ce gândesc despre mine, în faţă", punctează el. Îţi vorbeşte deschis, privindu-te în ochi, asigurându-se de fiecare dată că ai înţeles exact ceea ce vrea să spună. Nu-i plac jumătăţile de măsură, "ori faci totul cum trebuie, ori stai liniştit", şi asta se vede şi în antrenamentul pe care "stejarii" îl susţin. Concentrat, atent pe fiecare balon, venind repede la susţinere, Dragoş este prezent la fiecare fază unde balonul este purtat în atac.
Familie cu lipici la sporturi
Dima provine dintr-o familie unde sportul este cuvântul de bază, mama, Constanţa, a făcut volei, tatăl, Costică, a practicat luptele greco-romane, iar toţi cei patru băieţi ai familiei au ales rugby-ul. "Fratele mai mare, Cristi, ne-a băgat microbul cu balonul oval în familie. Tata dorea să fac handbal, m-a mai luat cu el şi în cantonamente când devenise antrenor de lupte, dar nu s-a prins nimic de mine. După ce l-am văzut pe fratele meu jucând, nu voiam decât rugby", zâmbeşte el. Avea 14 ani şi lua o hotărâre care avea să îi schimbe definitiv viaţa. A ajuns repede la Farul, apoi, la terminarea junioratului în 1998, a făcut pasul la Castres în prima ligă franceză, ca după trei sezoane să ajungă la cea mai galonată echipă din rugby-ul din Hexagon, Toulouse.Dublă operaţie de hernie de disc
Un vis devenit realitate pentru puştiul ce îşi începuse cariera la FPS Focşani, iar acum ridica cel mai valoros trofeu european, Heineken Cup, echivalentul Cupei Campionilor de la fotbal. "A fost cel mai frumos moment din cariera mea, de fapt toate meciurile pe care le-am jucat cu Toulouse au fost speciale", spune "Moşu", cum este poreclit de colegi. Avea 23 de ani şi tot viitorul înainte.
Firul discuţiei se rupe brusc. Dragoş mărturiseşte că nu îi place să vorbească despre accidentarea care l-a scos de pe teren doi ani, o hernie de disc care s-a lăsat cu două operaţii şi doi ani de pauză. O accidentare care, pe postul lui înseamnă categoric retragerea. "Am crezut în mine şi în forţele mele şi ştiam că fără luptă nu făceam nimic şi că la un moment dat totul se întoarce dublu la tine. Au fost şi momente în care am vrut să renunţ la rugby, psihic este enorm să stai un sezon jumătate pe tuşă. Am avut însă lângă mine persoane care m-au susţinut şi m-au încurajat", spune Dragoş. O amintire care se creionează între ambiţia fantastică de a merge mai departe şi o cicatrice urâtă la coloană.
"Fiecare grămadă e o luptă"
Acum s-a întors să facă ceea ce ştie mai bine, să lege grămada, arma cu care România îşi domină de multe ori adversarii în momentele fixe. Imposibil să nu fi zărit, măcar în fugă, pe ecranul televizorului, două pachete de înaintare formate din câte opt oameni fiecare, ciocnindu-se cu putere. În prima linie, şocul este imens, însă atenţia jucătorilor se concentrează în grămadă pe un singur adevăr: "duelul pentru supremaţie". "De prima dată când se leagă grămezile îţi vezi adversarul direct, simţi cât este de puternic şi încerci să îl domini, să ocupi tu prima poziţie. Dacă simte că eşti mai slab decât el sau că ai lăsat o singură dată garda jos, ai pierdut totul", subliniază Dragoş. O grămadă puternică obţine întotdeauna baloane pentru jucătorii de treisferturi, însă lupta este de fiecare dată imensă: "Nicio grămadă nu seamănă cu alta, fiecare are istoria ei. Dacă legăm 20 de grămezi, sunt 20 de lupte, psihologice şi fizice. E ca la box, punctezi în fiecare rundă! Trebuie să fii lucid, să lupţi, să ţii grămada şi să câştigi balonul. Regulile sunt simple!".
O altă istorie cu Anglia
La fel de simplă este şi numărătoarea care îl desparte pe Dragoş de obiectivul cu care a revenit pe teren: participarea la Cupa Mondială. 24 de zile! "Această competiţie e şi mai importantă pentru mine deoarece va fi ultima din cariera mea de sportiv. Merg acolo să dau tot ce am mai bun, să ajut echipa cu experienţa mea, să mă bucur de fiecare moment când voi fi pe teren şi să câştigăm două meciuri", mărturiseşte "Moşu'". În Noua Zeelandă, el va da peste un adversar pe care l-a avut şi în 2001, Anglia, când România a stabilit recordul negativ pe Twickenham, 0-134. "A fost un moment foarte greu de depăşit, psihologic, o astfel de înfrângere poate însemna sfârşitul tău ca jucător. Eu îmi asum scorul pe care l-a încasat, însă la acea vreme echipa noastră nu era deloc pregătită pentru un asemenea meci de anvergură. Vreau să cred că pregătirea pe care o facem acum ne va ajuta să jucăm un meci onorabil cu Anglia şi să nu ne fie ruşine de ceea ce am făcut pe teren", spune el. Până atunci însă, Dragoş va mai lega sute de grămezi. Repetiţii perfecte pentru a-şi domina adversarul. Forţă pură!
Cred că din toate meciurile jucate în România cel mai special a fost cel cu Uruguay, pentru calificarea la Cupa Mondială. Ambianţa a fost fantastică!
Dragoş Dima, pilier
Dragoş Dima este fan Lucian Bute. "Treci Siretul din satul meu şi ajungi la Pechea, de unde e el. Îmi place de el pentru că e un băiat simplu, care ştie ce e munca, a pornit de jos, a câştigat şi şi-a păstrat capul pe umeri", spune Dragoş
Echipă în familie
Cristi, fratele mai mare al lui Dragoş, cel care i-a atras pe ceilalţi trei pe terenul dintre H-uri, a jucat taloner, însă a renunţat la rugby după juniorat. Costică şi Adrian, mai mici ca vârstă decât Dragoş, joacă închizător şi, respectiv, centru, ambii evoluând în Italia. "Fiecare dintre noi evoluează pe alt post, am împânzit peste tot echipa, cu predominanţă pe grămadă, acolo unde se duc luptele mai grele", se amuză Dragoş.(sursa:ProSport)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu