joi, 18 august 2011

Corespondenta din Noua Zeelanda (IV)

Barca de 2 milioane de dolari la deschiderea Cupei Mondiale, foc de artificii de 12 minute si o haka uriasa in port, toate acestea vor fi ingredientele deschiderii Cupei Mondiale, programata pe 9 septembrie. 10 ore va dura in total maratonul deschiderii Cupei Mondiale, anuntandu-se una dintre cele mai impreionante ceremonii ale competitiilor din ultimii ani. Corespondenta speciala din Auckland, Noua Zeelanda, oferita de Cristi Dumitrache, editor „Pagini Romanesti in Noua Zeelanda”
   
     Ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale din Noua Zeelanda va reprezenta un spectacol unic pentru telespectatorii si vizitatorii din intreaga lume. Va vom informa in timp real despre toate aceste evenimente, cu fotografii si cu corespondente de la ceremonia de deschidere si de la toate celelalte 48 de meciuri.Barca de 2 milioane de dolari si o uriasa haka.Ceremonia va incepe in jurul orei 16, ora locala, pe data de 9 septembrie 2011. Vor deschide “ostilitatile” faimosii localnici maori, intr-o waka (barca creata special pentru eveniment) impodobita in mod traditional si care a costat aproximativ 2 milioane de dolari neo-zeelandezi. Vor urma concerte, o haka uriasa, performata de toti cei prezenti in port (locul de intalnire al tuturor turistilor), o procesiune kaihoe pe Quay Street, urmate de concerte ale formatiilor Finn Brothers si Dana Rumble.
   
     Cel mai mare foc de artificii din Auckland
   
     La orele 7.30 va incepe ceremonia de deschidere ce se va desfasura pe Eden Park, urmata de surpriza serii. Cel mai mare foc de artificii din istoria Aucklandului va avea loc tot cu ocazia deschiderii Cupei Mondiale si va dura aproximativ 12 minute. Spectacolul de sunet si lumina va fi proiectat pe zgarie norii din centrul orasului si pe SKY Tower, cel mai inalt turn din emisfera sudica, si va fi deschis pe muzica special creata pentru eveniment de catre Don Mc Glashan.
   
     Maraton de 10 ore la deschidere
   
     Dupa acest show va incepe rugby-ul, cu primul meci al competitiei: All Blacks vs Tonga.Vor urma apoi 4 ore de concerte live. Pe tot parcursul ceremoniilor, ecrane uriase din port si din Auckland vor transmite live cele aproximativ 10 ore ale deschiderii. Seara se va incheia in jurul orelor 2 noaptea. Iar a doua zi, ne asteapta un meci mare, meciul Romaniei contra Scotiei, in care speram sa facem o figura excelenta si, de ce nu, sa invingem!
   
     Cristi Dumitrache, editor “Pagini Romanesti in Noua Zeelanda”
     Auckland 2011, romanianpages@yahoo.co.nz

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu