Aristocrați, politicieni, arhitecți, miniștri, ingineri, iată cine a condus rugby-ul românesc într-un secol de existență. Toți au încercat să stabilească raporturi bune cu Franța, unii dintre ei făcând parte din structurile FIRA. În ultimul deceniu, conducătorii FR de Rugby au reușit să modernizeze stadionul „Arcul de Triumf”, cel socotit a fi „leagănul” acestui sport la noi.
Sport centenar în România, rugby-ul a fost condus în decursul timpului de 19 oameni aparținând elitei. Iar primul dintre ei a fost Grigore Caracostea. Născut în București, în 1886, acesta a fost unul dintre fondatorii Tenis Club Român (TCR), în 1907. Revenit acasă de la Paris, unde își desăvârșise studiile, el avea să fie, alături de Mircea Iconomu, unul dintre promotorii tenisului și al rugby-ului în Capitală.
Jucător de linia a doua, la TCR, participant în 1919 la Jocurile Interaliate de la Paris, Caracostea avea să devină în 1915, șeful Comisiunii de Rugby-Football, precursoarea Federației Române de Rugby (FRR). Avea să rămână în funcție până în 1940, fiind, totodată, și membru în primul Comitet al Federației Internaționale de Rugby Asociație.
Unul dintre cei mai carismatici președinți ai FRR în perioada Războiului a fost Nicolae Chrissoveloni. Descendent al unei bogate familii grecești, acesta a jucat rugby la TCR, ca mijlocaș la deschidere, fiind coleg cu Prințul Șerban Ghica.
A disputat cinci meciuri pentru echipa României, fiind și căpitan al acesteia. În perioada interbelică a ridicat pe strada Lipscani nr. 8, lângă BNR, un nou sediu al Băncii Chrissoveloni pe care bunicul său, Zani, o fondase în 1848. Monument istoric, clădirea a fost construită în stil renascentist italian.
Invitat în urmă cu ani la emisiunea „Profesioniștii” realizată de Eugenia Vodă, la TVR, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, avea să povestească: „Chrissoveloni a avut ambiția să facă o bancă la nivelul celor din vestul Europei.
Atunci când arhitectul a venit cu devizul final, s-a uitat la el, iar apoi a spus: Bun, și acum trebuie să declar falimentul băncii.” Crissoveloni își băgase toți banii în sediu, însă banca avea să reziste, fiind naționalizată mai apoi de comuniști.
Sportul cu balonul oval a fost introdus în școli
Venirea la putere a comuniștilor, în 1947, avea să coincidă și cu eliminarea reprezentanților aristocratici de la conducerea Federației Române de Rugby. Chiar în acel an, președinte al FRR a fost Grigore Preoteasa. Cum tatăl său lucrase la Atelierele CFR, fiind coleg cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, a sprijinit sportul cu balonul oval datorită faptului că Grivița era una dintre echipele reprezentative de atunci. Ziarist și redactor-șef la „România liberă”, director la „Agerpres”, a devenit mai apoi ministru de externe.
A murit în 1957, la Moscova, în condiții ciudate – avionul în care se aflau majoritatea liderilor Partidului Muncitoresc Român, mai puțin Dej, a avut un accident în momentul aterizării pe aeroportul Vnukovo. Preoteasa a fost singurul care a murit alături de cei trei membri ai echipajului aeronavei, toți cetățeni sovietici. Accidentul a fost socotit ciudat fiindcă Dej nu era simpatizat de Hrușciov, iar România restabilise legăturile diplomatice cu SUA și Anglia prin intermediul lui Preoteasa, care răspundea de externe.
În acel an 1957, la șefia FRR se afla deja Emil Drăgănescu. El îi urmase lui Ascanio Damian, fost internațional și arhitect cunoscut – a făcut parte din colectivele care au proiectat Pavilionul Central de la Romexpo și Aerogara Băneasa. Descris de Viorel Morariu ca un tip vizionar, care nu prea ținea cont de normele acelor vremuri, Drăgănescu avea să faciliteze turneele selecționatei de rugby a Bucureștiului în Marea Britanie, în anii 50. Iar mai apoi, pe când era viceprim-ministru, s-a dovedit a fi cel care a făcut posibilă reluarea contactelor cu grupările insulare din sportul cu balonul oval.
Drăgănescu n-a fost singurul ministru din perioada comunistă care a condus FRR. Poziții similare au mai ocupat Marin Cristea, cel care a condus Ministerul Lucrărilor Publice și în anii 90, și Corneliu Burada, ultimul fiind cel care a introdus rugby-ul în școlile care aparțineau de Ministerul Transporturilor.
Ultimii cinci președinți au jucat în linia a treia
În ultimele două decenii, FR de Rugby a avut șase președinți, iar ultimii cinci au fost jucători de linia a treia. După mandatul de un an al arhitectului Mihai Nicolescu, în fruntea federației a fost ales Viorel Morariu. Fost internațional, apoi antrenor la Grivița și la națională, acesta a dus o politică înțeleaptă pe plan extern. Ales vicepreședinte al FIRA, a devenit mai apoi primul reprezentant al acestui for la International Rugby Board.
Grație lui, România a jucat anual meciuri-test cu națiunile majore europene, iar FRR a primit un ajutor financiar consistent. În timpul mandatelor lui Viorel Morariu, în 1995, la București s-au organizat Mondialele de juniori, cea mai importantă competiție rugbystică desfășurată vreodată în țara noastră.
Trecerea sportului cu balonul oval la profesionism, produs în urmă cu 15-16 ani, coroborată cu ”eterna tranziție” din societatea românească au complicat și mai mult sarcina celor care au condus rugby-ul românesc. Apreciat ca antrenor federal, la sfârșitul anilor 80, Dumitru Mihalache avea să-și piardă postul (şi-a retras candidatura la următoarele alegeri) în urma eșecului de la Londra (0-134 cu Anglia), din noiembrie 2001.
Conflictul dintre o parte a internaționalilor din Franța și Federație avea să fie rezolvat prin alegerea lui Octavian Morariu ca președinte. În perioada actualului șef al Comitetului Olimpic și Sportiv Român au început lucrurările de modernizare la Stadionul ”Arcul de Triumf”, iar lângă FRR aveau să fie atrași o serie de sponsori importanți.
Inițiator al publicațiilor ”Rugby magazin” și ”Rugby 100%”, precum și al unui centru de documentare, George Straton a mers pe aceeași direcție a dezvoltării. Eșecurile suferite de naționala de seniori, în primăvara anului 2009, dar mai ales conflictul cu jucătorii din Franța aveau să-i fie fatale acestuia - n-a mai candidat pentru un nou mandat.
Mult mai apropiat de rugbyști ca vârstă, dar și ca mod de a-i mobiliza, Alin Petrache, actualul președinte al FRR, a reușit să salveze o situație ce părea compromisă. România s-a calificat la Cupa Mondială ce se desfășoară în această perioadă, în Noua Zeelandă, iar competiția internă de seniori s-a restructurat luând forma unei Superligi mai atractive pentru sponsori.
Președinții FR de Rugby:
1. Grigore Caracostea (1915-1940)
2. Ion Petrescu (1940-1941)
3. Dumitru Tănăsescu (1941-1942)
4. Nicolae Chrissovelony (1942-1943)
5. Șerban Ghica (1943-1945)
6. Paul Nedelcovici (1945-1946)
7. Grigore Preoteasa (1947)
8. Ascanio Damian (1947-1952)
9. Mihai Nicolau (1952-1953)
10. Emil Drăgănescu (1953-1967, 1982-1984)
11. Corneliu Burada (1967-1982)
12. Marin Cristea (1984-1989)
13. Emil Ghibu (1989)
14. Mihai Nicolescu (1990-1992)
15. Viorel Morariu (1992-1998)
16. Dumitru Mihalache (1998-2001)
17. Octavian Morariu (2001-2003)
18. George Straton (2003-2009)
19. Alin Petrache (2009, în funcție).
Prinţul Ghica a scos primul timbru de rugby din lume
La 24 de ani, în plin război, Prinţul Şerban „Bani“ Ghica avea să devină cel mai tânăr preşedinte din istoria Federaţiei Române de Rugby. Şcolit în Anglia, la Birmingham, acesta avea să descopere acolo sportul cu balonul oval. Descendent al unei familii domnitoare în Ţările Române, Prinţul Şerban Ghica a făcut parte din echipa Tenis Club Român (TCR), cu care a cucerit titlul de campion al României în mai multe rânduri.
Component al naţionalei, a fost ales preşedinte în 1943. Situaţia nu era deloc roză, România fiind implicată în Război, alături de Germania. Cum sportul cu balonul oval era de provenienţă britanică, un general pe nume Iliescu a încercat să-l interzică.
Pe terenul de la Şosea, actualul „Arcul de Triumf", a dat ordine să se facă o alee din pietriş. „Bani" Ghica şi-a folosit atunci toată influenţa şi, în urma unei audienţe la Ion Antonescu, a reuşit să salveze rugby-ul de la dispariţie.
Profit echivalent cu 15 kg de aur
Cea mai importantă realizare a celui care a fost nepot al lui Scarlat Ghica, trăducător al lui Shakespeare, este însă timbrul pe care l-a scos în 1944. A fost vorba despre prima marcă poştală de rugby emis în întreaga lume. Pe fond roşu era reprezentat un jucător manevrând balonul oval.
„Fiind filatelist de copil, mi-am dat seama de beneficiile pe care le-ar aduce emiterea unui timbru jubiliar (n.r. - se împlineau 30 de ani de rugby în România). Prietenii au râs de mine când le-am spus ce am de gând să fac. Iar ministrul lucrărilor publice şi comunicaţiilor m-a refuzat spunându-mi că dacă ar aproba o asemenea emisiune filatelică ar solicita una şi barul Melody“, şi-a amintit de problemele întâmpinate, în urmă cu un deceniu, „Bani" Ghica.
N-a dezarmat şi, cu ajutorul şefului Poştei, generalul Gheorghe Teodorescu, a reuşit să scoată timbrul în 70.000 de exemplare. Beneficiile rezultate au fost de 12.880.000 lei, pe atunci echivalentul a 15 kilograme de aur. Cu aceşti bani, Prinţul Ghica vroia să ridice un hotel-pensiune în care să locuiască şi foştii rugbyşti care, ajunşi la bătrâneţe, se aflau într-o stare financiară precară. N-a mai apucat să-şi pună planul în aplicare. La putere au venit comuniştii, iar Ghica arestat şi închis mai apoi.
Membru al Partidului Național Țărănesc, secretar personal al lui Iuliu Maniu, a trecut prin temniţele de la Jilava, Văcăreşti, Aiud, Ocnele Mari, Capul Midia şi Bragadiru, fiind deseori vecin de celulă cu Corneliu Coposu. Eliberat în anii 60, a lucrat ca inginer la Contactoare Buzău, unde, cu sprijinul unor prim-secretari de judeţ (Ion Sârbu şi Carolică), a înfiinţat echipa de rugby cu acelaşi nume.
Este Stalin desenat pe marca poştală?
Mai multe exemplare ale timbrului lui Ghica se află acum la Federaţia Române de Rugby, ele fiind donate de Ghica înaintea morţii sale. În august 1944, în timpul bombardamentelor germane asupra Bucureştiului, a avut inspiraţia de a lua mărcile poştale din sediul Organizaţiei Sporturilor din România - clădirea de pe strada Alexandru Lahovari a fost distrusă atunci.
Cât despre rugbystul care apare pe timbru, în urmă cu ceva timp, Constantin Zamfir, un filatelist „înrăit“ şi mare iubitor de rugby, a lansat o teorie interesantă: el ar fi avut chipul lui Stalin! Supoziţia se baza pe faptul că Ascanio Damian, arhitectul care a făcut macheta, era un simpatizant al comuniştilor.
