Richie McCaw

Cel mai selecţionat jucător din istoria Noii Zeelande, Richie McCaw (101 meciuri), evoluează cu analgezice pentru a-şi conduce colegii spre visul All Blacks: titlul mondial

Noua Zeelandă este marea favorită a Cupei Mondiale de rugby din acest an. Creditaţi tot timpul cu prima şansă la trofeul "Webb Ellis", pe care l-au cucerit o singură dată, în 1987, jucătorii All Blacks sunt "condamnaţi" să câştige titlul acasă, în faţa propriilor suporteri. Milioane de aşteptări, de aprecieri sau critici, presiunea imensă, toate acestea apasă pe umerii unui singur om, căpitanul Richie McCaw.

În Noua Zeelandă este o legendă. Copiii visează să îi calce pe urme, fiecare ieşire se transformă într-o baie de mulţime în care împarte autografe şi strânge mâini. Pe teren nu există adversar care să nu fi fost răpus de placajele sale devastatoare, nu există balon pentru care el să nu fi luptat şi nici meci la finalul căruia să nu-şi numere vânătăile sau copcile. La doar 30 de ani, Richie McCaw este considerat unul dintre cei mai buni jucători din istoria rugby-ului neozeelandez. O apreciere incredibilă într-o ţară a superlativelor în sportul cu balonul oval, unde fiecare puşti se naşte visând să poarte măcar o dată tricoul All Blacks.

Cel mai bun din lume în trei rânduri

Richie McCaw a câştigat aproape tot ce era de câştigat în lumea rugby-ului, de şapte ori Turneul celor Trei Naţiuni, de cinci ori Super 14 (competiţie ce reuneşte cele mai bune echipe din Noua Zeelandă, Africa de Sud şi Australia), trei Mari Şlemuri cu All Blacks în turneele din Europa. Mai mult, de trei ori, el a fost declarat de forul internaţional cel mai bun jucător din lume, în 2006, 2009 şi 2010. Un palmares excepţional, din care lipseşte însă titlul mondial cu echipa.

Aflat la a treia participare la Cupa Mondială, magnificul nr. 7 joacă totul pe ultima sa carte. Chinuit de accidentarea la piciorul drept, unde i s-a pus un şurub după operaţia de fractură de stres suferită în primăvară, McCaw evoluează încă de la primele meciuri ale Cupei Mondiale sub efectul analgezicelor. Se antrenează după un program separat, fără a forţa piciorul, şi priveşte mai departe, spre finala competiţiei, deşi a recunoscut că durerile sunt îngrozitoare. O lecţie incredibilă de voinţă şi determinare pentru un căpitan care trăieşte, respiră şi joacă pentru echipa şi colegii lui.

La 9 ani zbura cu planorul!

Născut în provincia Otago şi crescut la ferma pe care părinţii săi o deţin, McCaw a descoperit rugby-ul pe când avea 6 ani. Mediul în care a făcut primii paşi l-a ajutat să se obişnuiască de mic cu greutăţile vieţii, să îşi însuşească principiile şi valorile după care să îşi ordoneze viaţa. La 5 ani, McCaw conducea camioanele în jurul fermei împreună cu tatăl său, iar la 9 ani zbura cu planorul ghidat de bunicul său, fost pilot în cel De-al Doilea Război Mondial! "De la început, toată lumea a vorbit de forţa pe care o am, de felul în care plachez. Am crescut ajutându-l pe tata la muncă şi, de multe ori când mă trimitea să adun oile, era câte una care fugea şi îmi plăcea să mă lupt cu ea, să o aduc înapoi. Tot ceea ce am făcut în copilărie m-a ajutat să îmi dezvolt toate aceste calităţi", spunea McCaw.

Rugby-ul l-a însoţit încă din primul an de şcoală, apoi la liceul din Dunedin şi la Universitatea din Christchurch, unde a studiat agricultura. De această perioadă se leagă şi prima lui convocare la naţionala U19, pentru Mondialul din Ţara Galilor. Un început care face parte din istoria rugby-ului neozeelandez, după ce, acum, la Cupa Mondială, McCaw a devenit în meciul din grupe, cu Franţa, cel mai selecţionat jucător din istoria All Blacks, totalizând 100 de partide în tricoul brodat cu frunza de ferigă.

A refuzat mereu Europa

Un jucător cu o viteză incredibilă pentru gabaritul său (1,88 m şi 106 kg), care controlează perfect balonul şi caută tot timpul contactul, forţând de multe ori limita regulamentului, McCaw şi-a câştigat repede renumele de cel mai bun flanker din lume pe partea deschisă a grămezii. "Vânat" de cele mai importante cluburi din Europa, Richie nu a dorit să joace niciodată în afara Noii Zeelande, aşa cum au făcut mulţi dintre coechipierii săi. Chiar dacă, după sfertul pierdut în 2007, la Cupa Mondială, sumele care i se ofereau pentru a juca pe Bătrânul continent erau astronomice. "Mi s-au oferit mulţi bani, mai mulţi decât m-aş fi putut eu gândi vreodată. Dar am simţit că încă mai am ceva de oferit naţionalei, că mai pot progresa şi că pot fi încă cel mai bun aici, acasă. De acest loc mă leagă totul: colegii, familia, visurile. Bunicul meu avea o vorbă: "«Ştii ce laşi, dar nu vei ştii niciodată ce vei găsi»", spune el. În Noua Zeelandă a găsit respect şi admiraţie, sentimente pentru care vrea să le mulţumească fanilor cu un al doilea titlu mondial din istorie. Va rezista însă durerilor?!

"Cel mai greu lucru după o înfrângere nu este să faci faţă presei sau criticilor, ci sentimentului că ţi-ai dezamăgit colegii, că nu ai fost destul de bun pe teren. Şi asta doare cel mai rău", Richie McCaw, căpitan Noua Zeelandă