vineri, 23 decembrie 2011

Sponsorul echipei naţionale de rugby a României îi răsplăteşte curajul lui George Baltă

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Stejar Strong, unul dintre principalii sponsori ai echipei naţionale de rugby a României, va dona 2.500 de euro fostului rugbistul George Baltă, care, în martie 2006, în urma unui meci de pregătire, a suferit un accident şi a rămas paralizat.Talonerul George Baltă s-a născut pe 6 martie 1986 în Bucureşti şi şi-a început cariera la clubul RC Magic la vârsta de 10 ani. De la vârsta de 18 ani a activat la CS Olimpia Bucureşti, formaţie cu care a ieşit vicecampion naţional Junior 1 şi cu care a promovat în Divizia Naţională. Deşi îşi trăieşte viaţa într-un scaun cu rotile, George vizitează des stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, unde nu ratează nici un meci de rugby. ”George este o lecţie de curaj şi tărie de caracter, este un sportiv în adevăratul sens al cuvântului, iar Stejar Strong doreşte să îi răsplătească dăruirea pentru rugby. Ne-am gândit să fim alături de el în preajma sărbătorilor de iarnă şi sperăm, să i le facem mai frumoase. Ştim să acesta urmează un tratament costisitor şi are nevoie de tot ajutorul nostru”, a declarat Marian Olteanu, Senior Brand Manager Ursus Breweries.

Pentru donaţii către George Baltă puteţi depune bani în conturile: Banca Ţiriac - RON RO81BACX0000003216524000 / EURO RO54BACX0000003216524001 - Sucursala Mihai Bravu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu