CSM Baia Mare este echipa care de trei ani dă ora exactă a placajelor în rugbyul românesc. "Zimbrii" au legat titlurile naţionale şi, anul acesta, au fost la un pas de a realiza pentru a doua oară consecutiv eventul, însă visul lor s-a spulberat în faţa echipei RCM Timişoara, care şi-a adjudecat Cupa României. Dincolo de acest semieşec, Baia Mare rămâne echipa cea mai performantă a rugbyului autohton, "zimbrii" trecându-şi în palmares pentru a treia oară consecutiv titlul de campioni. Ei au mai cucerit şi Cupa Europei Centrale şi de Est, dar şi titlul naţional la rugby în 7.Dar cine este CSM Baia Mare? Cum a ajuns să deţină monopolul pe performanţă în România, apărând practic din neant? Cum a reuşit o echipă care în urmă cu opt ani era ca şi desfiinţată după un dopaj colectiv să domine atât de categoric rugbyul românesc? ProSport încearcă să traseze, în şapte paşi, drumul unei formaţii ajunse din Divizia B, cu o mână de jucători în lot, spre prima treaptă a podiumului.
Povestea team-ului din Baia Mare a început în urmă cu opt ani, în momentul considerat cel mai negru al rugbyului maramureşan. În 2003, în urma unui dopaj generalizat, "zimbrii" primeau lovitura de moarte: retrogradarea din Divizia Naţională şi dezafilierea, plus suspendarea a 17 jucători. Un episod întunecat, urmat de multă publicitate negativă, de suspiciuni, dar şi de o realitate dură: doar şapte jucători rămaşi în lotul pentru Divizia B. "S-a pus în balanţă dacă se mai poate face rugby la Baia Mare, însă am avut noroc că o mână de oameni ne-a ajutat şi s-a întemeiat o nouă structură sportivă, CSM Baia Mare", îşi aminteşte antrenorul Eugen Apjok, jucător în acea echipă a "zimbrilor".
Reactivarea "pensionarilor"
Momentul zero. "Cu doar câteva zile înaintea primului meci din Divizia B, nu aveam echipă. Am vorbit cu jucătorii care se lăsaseră, am reactivat "pensionarii", dintre care cei mai vârstnici era Ştefiuc, de 47 de ani şi Cocîrcă de 40 de ani, apoi s-au mai adunat câţiva şi am ajuns să avem strictul necesar de 18 pe foaie. Nu aveam bani, nu aveam nimic, timpul era prea scurt pentru a ne organiza", spune Apjok. Fără motivaţie financiară, cu o echipă încropită din veterani şi câţiva jucători mai tineri, Baia Mare reuşea să strângă perfect rândurile pentru a se întoarce, la finalul sezonului, în Divizia Naţională.
Sezonul 2004-2005
Obiectiv: menţinerea în Divizia Naţională
După un an petrecut în al doilea eşalon valoric, CSM Baia Mare revenea la confruntările de forţă. Competiţie nouă, echipă nouă. "Am făcut un trial în Baia Mare cu vreo 20 de jucători. Am ales şapte băieţi, toţi tineri, un prim nucleu care s-a adaptat imediat la grupul existent. Salariile erau în jurul a patru milioane, sume mai mult simbolice", explică Apjok. Revenirea s-a făcut însă cu greutate. "Era dificil să aduci jucători după acel scandal, lumea avea încă îndoieli, însă prin muncă şi multă seriozitate am reuşit să lăsăm totul în spate", spune Apjok.
Final sezon: medalie de bronz, 13-8 cu "U" CLuj
Sezonul 2005-2006
Obiectiv: semifinale
Furtuna care zguduise din temelii clubul rămânea în urmă. Jucătorii suspendaţi au revenit în ianuarie 2005 în echipă, şi-au reluat pregătirile şi au reintrat în meciuri. Lotul devenea mai numeros şi, treptat-treptat, jucătorii tineri le-au luat locul "veteranilor", A fost sezonul care avea să le aducă "zimbrilor" contactul cu cel care, peste numai trei ani, avea să devină căpitanul lor, Mihai Macovei. Băimărenii joacă pentru a doua oară consecutiv finala mică, însă parcusul oscilant din acest sezon îşi pune amprenta şi asupra rezultatului pentru "bronz", eşec cu Dinamo, 16-20.
Final sezon: locul 4 şi finala cupei, 12-41 cu Steaua
Sezonul 2006-2007
Obiectiv: locul 3
"Abonamentul" la careul de aşi al Diviziei Naţionale aduce în Baia Mare o serie de sponsori. O siguranţă financiară care nu avea însă cum să acopere unele goluri în echipă şi absenţa unor vârfuri care să tragă după ele echipa în finala mare. "Eram realişti. Aveam în acel moment o formaţie care nu putea să urce mai sus de locul 3. Nu a existat o presiune a sponsorilor, pentru că banii nu erau foarte mulţi. Aveam un buget stabil, însă acesta nu putea să acopere transferuri cu greutate. Salariile cred că urcaseră undeva la vreo 10 milioane", explică Apjok. Povestea se repetă, iar în finala mică Baia Mare învinge Aradul, 13-10.
Final sezon: bronz şi finala cupei, 13-14 cu Steaua
Sezonul 2007-2008
Obiectiv: locul 3
Este sezonul în care se inaugurează seria trans-ferurilor cu greutate. De la un Arad în colaps, ajung câţiva jucători care aveau să conteze decisiv în soarta campionatului . "Ni s-a spus de la început ce ne permitem. Doream jucători care nu aveau un nume atât de mare, însă făceau treabă bună. Toţi cei care au venit la Baia Mare au fost mulţumiţi. Era o perioadă instabilă şi faptul că ei luau banii la timp, chiar dacă salariile erau mai mici decât ale celorlalte echipe, i-a făcut să rămână", spune Apjok. Baia Mare pierde finala mică, 10-26 cu Farul, însă bifează un aspect important: media de vârstă a echipei coborâse spre 25 de ani.
Final sezon: locul 4
Sezonul 2008-2009
Obiectiv: finala mare
Primele două nume cu greutate se alătură echipei: Valentin Ursache şi Ionuţ Dimofte. Două vârfuri care aduceau o doză de experienţă şi luciditate în meciurile cu miză. Un parcurs aproape perfect în campionat şi a urmat finala mare cu Steaua. "Îmi era teamă că jucătorii se vor automulţumi cu prezenţa în finală, însă aici au intervenit vârfurile, care practic i-au făcut pe ceilalţi jucători să îşi dorească mai mult. Cu locul 2 asigurat, Baia Mare nu avea nimic de pierdut", rememorează Apjok. Un titlu de campioni care avea să poposească după 19 ani la Baia Mare, după finala cu Steaua 18-16. "Cel mai mare câştig a fost că au început să vină copii la rugby, am ajuns să avem echipă de U16 şi U18, dar şi mai mulţi bani, numărul sponsorilor începând să crească", continuă antrenorul "zimbrilor".
Final sezon: aur
Sezonul 2009-2010
Obiectiv: titlul naţional
Pentru prima dată, Baia Mare pornea printre echipele favorite la titlul. Gal şi Ciuntu completează lista transferurilor, jocul câştigă în viteză şi dinamism, iar băimărenii reuşesc o premieră istorică: să învingă Steaua, chiar în Ghencea. Un succes care le-a dat un moral pozitiv pentru marea finală. "Acum trebuia să îi aducem pe băieţi cu picioarele pe pământ. După un campionat bun, în care pierdusem un singur meci, la Constanţa, jucătorii se şi vedeau campioni", spune Apjok. Baia Mare devenea campioană după un meci decis în prelungiri, 28-21, şi zimbrii îşi consolidau supremaţia în rugbyul românesc. În plus, după 20 de ani, echipa din Baia Mare reuşeşte eventul, 13-6 cu Steaua în finala Cupei.
Final sezon: aur, Cupa României, Cupa Europei Centrale şi de Est, argint rugby în 7
Sezonul 2010-2011
Obiective: titlul naţional, Cupa României
Două titluri naţionale consecutive şi o dominaţie ce nu părea ameninţată de nimeni erau premisele de la care pornea noul sezon. Un debut marcat însă de primele plecări şi de o serie de accidentări care au lăsat echipa fără patru piese de bază, încă din luna mai. "Practic, lotul era împărţit în trei: accidentaţi, cei care mergeau cu România în Noua Zeelandă şi cei care ne-au mai rămas. A fost un an cu un parcurs bun în campionat, cu două sincope, la Steaua şi Farul. Au fost apoi probleme cu suspendările, pentru că, deşi am fost echipa care a marcat cele mai multe puncte, am fost şi cei mai penalizaţi ", spune Apjok. Tradiţia finalelor Baia Mare - Steaua s-a menţinut şi "zimbrii" au ridicat trofeul, 24-12. Un succes pe care nu l-au mai putut repeta şi în Cupă, cedată Timişoarei, 10-32.
Final sezon: aur, Cupa Europei Centrale şi de Est, aur rugby în 7
De final...
Sezonul 2010-2011 a devenit însă istorie şi Baia Mare priveşte acum spre un nou campionat. O privire care listează dorinţele antrenorului Eugen Apjok: o nouă întinerire a lotului, formarea unei echipe secunde, care să joace în Liga a II-a şi să constituie pista de încercare pentru jucătorii mai tineri, întăriri de la echipa de juniori, o faţă schimbată a stadionului, la care să se adauge şi un teren de antrenament, şi, nu în ultimul rând, continuarea unei poveşti de aur, începută în urmă cu trei ani.
Autor: Mirela Basescu
