Exista diferite aspecte tehnice care merita sa fie analizate prin prisma calificarii echipei noastre la Cupa Mondiala, scopul articolului de fata nu este, insa, de a analiza aceste aspecte. Intentia randurilor care urmeaza este de a propune cititorilor un schimb de opinii asupra unui alt aspect - crucial, in opinia mea - al procesului de pregatire in perspectiva Cupei Mondiale, si anume: atitudinea si mentalitatea cu care echipa noastra va porni la drum catre Noua Zeelanda.
De ce tocmai acest aspect?
Pentru ca atitudinea si mentalitatea cu care echipa noastra va aborda meciurile Cupei Mondiale, reprezinta factori care vor avea o influenta, indraznesc sa spun, covarsitoare, asupra evolutiei de ansamblu a selectionatei noastre si, implicit, a impresiei generale pe care o va produce echipa noastra la competitia suprema a rugby-ului.
Dupa cum bine se stie, Romania se afla intr-o grupa foarte grea. Evident, exista o neta diferenta de valoare intre cele trei „mari”, Anglia, Argentina, Scotia si echipa noastra. O diferenta de valoare din punct de vedere al tehnicii individuale, al fortei colective de joc, al calitatii executiei, al mijloacelor de exprimare in teren. In mod limpede, aceste trei meciuri din cadrul Cupei Mondiale se anunta a fi extrem, extrem de dificile pentru selectionata noastra.
Cel de-al patrulea adversar, Georgia, este aproape de nivelul nostru si, de aceea, in ciuda esecurilor pe care le-am suferit in ultimii ani in intalnirile directe, meciul cu gruzinii va fi, probabil, un meci echilibrat. Cel putin, asa speram.
De aceea, avand in vedere un asemenea context, plin de dificultati, este foarte importanta atitudinea cu care echipa noastra va ataca seria intalnirilor din Noua Zeelanda.
Prin urmare: cu ce atitudine, cu ce mentalitate ne ducem la Cupa Mondiala?
Ne ducem in Noua Zeelanda multumiti ca (doar) ne-am calificat?
Sigur, suntem multumiti ca ne-am calificat. Dar, numai satisfactia obtinerii dreptului de a participa la cea mai importanta competitie rugbystica nu este suficienta pentru progresul unei echipe. Daca pornim cu acest gand, atunci inseamna ca, de la bun inceput, ne fixam, singuri, stacheta valorii foarte jos. Ori, nu aceasta ar fi cea mai potrivita cale spre progres. Trebuie sa privim dincolo de multumirea de moment si sa incercam sa o folosim ca un reper pozitiv in campania de pregatire a Cupei Mondiale.
Ne ducem resemnati?
Ne ducem, oare, resemnati, cu gandul ca intr-o partida, cea cu Anglia, nu avem absolut nicio sansa, singura intentie fiind aceea de a limita un scor care, intr-un scenariu dezastruos, ar putea capata proportii catastrofice, ca acel 0-134 din 2001? Parafrazand titlul unui roman al lui Gabriel Garcia Marquez, privim, deja, meciul cu Anglia ca o cronica a unui esec anuntat?
Ne ducem, oare, cu gandul ca alte doua partide, cu Argentina si Scotia, sunt, totusi, mai abordabile, dar vom pierde, neandoios, speranta noastra fiind ca scorurile nu vor atinge dimensiunea asteptatei si anuntatei infrangeri in fata Angliei?
Ne ducem, oare, cu gandul de a juca o singura partida, cea cu Georgia, gruzinii fiind adversari de valoare apropiata, deci, accesibili? Va fi meciul cu Mamuka Gorgodze, Davit Kubriashvili si ceilalti „razboinici” gruzini, singurul meci asupra caruia ne vom concentra toata atentia si toate fortele?
Ne ducem cu scopul de a avea o comportare onorabila?
Este foarte bine ca telul propus sa fie acela de a avea o comporare onorabila. Dar, ce se intelege printr-o comportare „onorabila”? Care sunt criteriile, limitele, reperele unei comportari „onorabile”?
Constituie, oare, acceptarea ideii ca, in trei partide, cu Anglia, Argentina, Scotia, nu avem nicio sansa dat fiind diferenta neta de valoare existenta - singurul gand fiind evitarea unor infrangeri rusinoase - masura unei comportari onorabile? Este onorabil sa consideram ca, neavand nicio sansa in celelalte partide, Mondialul nostru se reduce, de fapt, la un singur meci, cel cu Georgia?
As vrea sa subliniez faptul ca aceste intrebari retorice nu sunt adresate cu ironie sau sarcasm fata de jucatorii si antrenorii echipei nationale. Intrebarile sunt puse cu buna credinta, fara nicio intentie zeflemitoare. Respect echipa nationala si nu mi-as ingadui niciodata sa iau in deradere aceasta institutie a rugby-ului romanesc.
In situatia actuala a rugby-ului nostru, fragila si vulnerabila, si a echipei nationale, care a obtinut o calificare absolut in extremis, rostul acestor intrebari este de a constitui o baza de discutie in privinta mentalitatii si atitudinii echipei nationale in perspectiva participarii sale la Cupa Mondiala.
Coeziunea sufleteasca
Vorbind despre atitudine si mentalitate, un alt factor important care influenteaza, in mod direct, evolutia si identitatea unei echipe, este coeziunea sufleteasca.
Forta unei echipe nu consista doar in capacitatea fizica deosebita si in valoarea tehnica. Acestea sunt, fara indoiala, doua componente de o importanta capitala, fara de care nu se poate construi o echipa. Dar, un rol la fel de important pentru formarea unui grup puternic, il are coeziunea sufleteasca. As vrea sa scot in evidenta acest aspect avand in vedere framantarile care au zguduit echipa nationala dupa incheierea editiei din 2007 a Cupei Mondiale. Sper ca ranile s-au vindecat, iar jucatorii si antrenorii lor au avut si au capacitatea de a se ridica deasupra neantelegerilor de altadata.
Mentalitatea de invingatori – un atribut al progresului
Mentalitatea de invingatori nu este apanajul echipelor „mari”. Orice echipa, indiferent de grupa valorica din care face parte, trebuie sa nazuiasca catre formarea unei asemenea mentalitati.
In privinta selectionatei nationale, intrebarea care se poate pune este urmatoarea:
Este, oare, posibil, ca echipa noastra sa realizeze un progres substantial in planul pregatirii mentale pana la inceperea „summit”-ului din Noua Zeelanda?
Cupa Mondiala este o competitie aparte, diferita de orice meci-test, diferita de oricare alt turneu, inclusiv Tri-Nations si Turneul celor VI Natiuni. Si cred ca afirmatia de mai sus nu este valabila doar pentru natiunile „mici”, dar si pentru natiunile din elita mondiala (seria insucceselor suferite de All Blacks, dupa castigarea Cupei Mondiale in 1987, reprezinta o dovada in acest sens).
Poate ca randurile ce urmeaza simplifica prea mult termenii unei potentiale „ecuatii a valorii” - care condenseaza, de fapt, scopul unei competitii mondiale - ecuatie care va fi rezolvata, in cele din urma, la „intalnirea la nivel inalt” de la Antipozi. Asumandu-mi riscul de rigoare, imi ingadui sa afirm:
Dupa parerea mea, Cupa Mondiala este o competitie in cadrul careia, fiecare echipa, indiferent de traditie, de istorie, de cultura, de statistica, de clasamente, de ierarhii, trebuie sa abordeze fiecare intalnire cu atitudinea ca timp de 80 de minute poate fi mai buna decat adversara sa din teren.
O asemenea abordare presupune, insa, indeplinirea unei conditii esentiale: posedarea unei mentalitati de invingatori.
Mentalitatea de invingatori nu se obtine peste noapte. Nu se va obtine in urma unui discurs patriotic, chiar daca este generat de cele mai bune intentii, rostit in fata jucatorilor cu o saptamana, cu o zi sau cu o ora inainte de meci. Dobandirea acestei mentalitati reprezinta un proces cumulativ, lent, in care mentalitatea si atitudinea de invingatori trebuie ”forjate” incet-incet odata cu constructia treptata a grupului de jucatori.
Este, oare, prea mult sa cerem echipei nationale sa abordeze Cupa Mondiala cu o mentalitate de invingatori? Este, oare, nedrept sau lipsit de realism, sa cerem echipei noastre sa porneasca in aceasta campanie a Mondial-ului neo-zeelandez cu atitudinea „lui David infruntandu-l pe Goliat”? Este, oare, procesul de creare a unei asemenea mentalitati, o povara prea grea pe umerii „Stejarilor” nostri?
Desigur, faptul ca echipa noastra va reusi (daca va reusi) sa dobandeasca o mentalitate de invingatoare nu va duce, in mod automat, la anularea decalajului valoric care o desparte de elita mondiala. Nici discursul patriotic de care aminteam mai sus – si ma refer la cel autentic, de bun simt, nu la cel demagogic, populist – nici imbarbatarile si nici incurajarile, oricat de calde si sincere ar fi, nu vor face sa dispara, in mod miraculos, acest decalaj ce desparte echipa noastra de natiunile de varf ale rugby-ului mondial.
Dar, o echipa „mica” inarmata cu o astfel de mentalitate va face fata mult mai bine intr-o competitie de anvergura, precum Cupa Mondiala, decat o echipa resemnata cu propria ei conditie de victima sigura a titanilor rugby-ului.
Increderea in fortele proprii, construirea unui psihic puternic, forjarea unei mentalitati si atitudini de invingatori, solide, nu superficiale, toate acestea pot constitui un „liant” moral care va fortifica, in mod considerabil, grupul de jucatori. Mentalitatea de invingatori nu va garanta victoria, dar va ingadui echipei noastre sa reziste formidabilei presiunii psihice, generate intr-o asemenea competitie, de-a lungul unei intregi partide, si nu doar timp de 10 sau 20 de minute la inceputul meciului.
Drumul chinuit si intortocheat al calificarii a expus, din plin, slabiciunile sistemului rugby-ului romanesc, in general, si limitarile echipei nationale, in particular. A-ti (re)cunoaste limitele este o dovada de luciditate si responsabilitate. A stii sa folosesti aceasta (re)cunoastere, eliminand componentele subrede ale edificiului, indreptand greseli anterioare, stiind sa (re)construiesti, in masura posibilitatilor, o echipa nationala capabila sa faca fata cerintelor unei competiti precum Cupa Mondiala, este o dovada de inteligenta si competenta.
In acelasi timp, mi se pare foarte important sa fim convinsi ca (re)cunoasterea propriilor limite nu trebuie sa inseamne resemnare. Nu, dimpotriva, trebuie sa declanseze dorinta si vointa de a schimba, de a progresa si de a scoate echipa nationala din starea de mediocritate in care se zbate.
Nu este deloc usor
Nu este deloc usor sa fii in pozitia antrenorului unei echipe socotite de nivel mediu, participanta la competitia suprema a rugby-ului unde are de infruntat echipe din elita mondiala, in conditiile in care o desparte de acestea o adevarata „prapastie” valorica, in unele cazuri, de dimensiuni tulburatoare.
Nu este usor sa fii in pozitia unui antrenor care este responsabil pentru pregatirea unei echipe ce este destinata, teoretic, sa sufere infrangeri grele in fata gigantilor Planetei Ovale.
Nu este usor sa fii in pozitia unui antrenor care, in anumite situatii, trebuie sa pregateasca o echipa avand in fata ochilor spectrul unor infrangeri asteptate, dar care trebuie sa fie „incasate”cat mai demn.
Dupa cum nu este usor sa fii in pielea jucatorilor care vor infrunta, in teren, adversari mai buni si, uneori, mult mai buni decat ei.
Tocmai de aceea, imi ingadui sa subliniez importanta cruciala a atitudinii si mentalitatii care vor insoti echipa nationala de-a lungul campaniei Cupei Mondiale.
Desigur, una dintre intrebarile-cheie este: Cum?
Cum poate fi creata aceasta mentalitate? Cum poate fi motivata echipa nationala a Romaniei, in actuala situatie de ultima echipa calificata la Cupa Mondiala?
O intrebare simpla cu raspunsuri, probabil, complicate. O intrebare la care numai, ei, jucatorii, si numai, ei, antrenorii pot raspunde.
Eugen Cionga
Toronto
corespondent Midi Olympique pentru Canada
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu